Moscova încearcă să-şi spele aliatul Andrei Năstase
Propaganda rusească încearcă să învinuiască SUA că ar fi finanțat și promovat protestele violente de la parlament din 20 ianuarie.

Această "ipoteză" este împinsă după ce în presa de la Chișinău au fost publicate mai multe dovezi despre implicarea Kremlinului în organizarea protestelor respective.
"În Moldova, acum o săptămână, nemulțumiți de alegerea premierului, manifestanții furioși au luat cu asalt sediul parlamentului", menționează realizatorul emisiunii "Voennaia Taina", într-o ediție în care vorbește despre planurile americanilor de a distruge Rusia.
Este de menționat că această ipoteză este lansată la doar câteva zile după ce în presa de la Chișinău au fost publicate documente secrete despre operațiunea "Tuman" pregătită în subsolurile serviciilor secrete de la Moscova, în care roluri aparte li se atribuie lui Igor Dodon și Renato Usatîi, politicieni despre care s-a scris și anterior că sunt marionetele Moscovei la Chișinău. Și anterior au fost publicate materiale în care se atenționa că la Moscova a fost elaborat un plan de preluare forțată a puterii în Republica Moldova, iar responsabile pentru implementare au fost desemnate partidele pro-ruse, care au reușit să atragă și Partidul Demnitate și Adevăr controlat de oligarhul Victor Țopa şi lider al căruia se ptezintă finul său, Andrei Năstase.
Mai mult, potrivit prezentatorului emisiunii "experții spun că Moldova nu se va liniști foarte curînd, iar consecințele vor drastice". Acesta pare să fie un mesaj al Kremlinului că în pofida faptului că planurile sale nu au fost duse până la capăt la 20 ianuarie, atacul abia începe.