Moldova va intensifica lupta cu criminalitatea transfrontalieră
Moldova sprijină intensificarea luptei cu criminalitatea organizată transfrontalieră în cadrul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).

Directorul interimar al Serviciului Vamal, Iurie Ceban, a semnat în ajun, la Bucureşti, Declaraţia comună privind dezvoltarea colaborării, împreună cu conducătorii autorităţilor vamale şi ai poliţiei din 11 state membre ale organizaţiei în cadrul unei conferinţe tematice la nivel înalt, organizată cu ocazia marcării a 20 de ani de activitate SELEC, transmite Știri.md.
Potrivit agenţiei Infotag, prin adoptarea acestui document, părţile tind să sporească nivelul de interacţiune şi să asigure o mai bună cooperare în domeniul antifraudă, astfel încât acţiunile comune de prevenţie şi combatere a criminalităţii transfrontaliere în regiunea Europei de Sud-Est să devină mai eficiente.
Totodată, agenda evenimentului a inclus şi discuţii cu privire la provocările majore cu care se confruntă autorităţile de aplicare a legii în combaterea criminalităţii organizate în regiunea de Sud-Est a Europei, aceasta fiind unanim recunoscută drept o prioritate ce necesită a fi abordată prin adoptarea unor strategii consolidate, dar şi prin coordonarea acţiunilor tuturor entităţilor de resort.
Iurie Ceban a precizat că dezvoltarea capacităţilor operaţionale de prevenţie şi combatere a contravenţiilor şi infracţiunilor vamale, inclusiv prin valorificarea mecanismului de schimb de informaţii prin intermediul ofiţerului de legătură SELEC, rămâne un obiectiv strategic al instituţiei.
"SELEC asigură nu doar un canal sigur şi rapid pentru a beneficia de schimb de informaţii în cadrul desfăşurării investigaţiilor transfrontaliere, dar şi participarea reprezentaţilor Serviciului Vamal la diverse activităţi de consolidare a capacităţilor autorităţilor statelor-membre, precum operaţiunile regionale, şedinţele tematice ale Grupurilor de lucru şi diverse instruiri", a subliniat el.