main logo
1800

Moldova, alături de Ucraina: Tribunalul Special împotriva Rusiei, creat

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, au semnat, la Strasburg, acordul pentru înființarea unui Tribunal Special pentru agresiunea Federației Ruse în Ucraina.

Moldova, alături de Ucraina: Tribunalul Special împotriva Rusiei, creatColaj: Știri.md

Înainte de ceremonie, Alain Berset a declarat că „justiția pentru Ucraina nu va aștepta”, menționând că în premieră este creat un tribunal internațional pentru a aborda crima de agresiune, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Înființat în cadrul Consiliului Europei, acest tribunal îi va trage la răspundere pe cei care au folosit forța cu încălcarea Cartei ONU”, a precizat Berset.

„Tribunalul creează o oportunitate reală de a trage la răspundere conducerea regimului rus pentru crimele comise împotriva statului și poporului nostru. Vom continua să lucrăm pentru a asigura dreptate tuturor victimelor. Criminalii trebuie să fie judecați la Haga și pedepsiți”, a declarat Volodimir Zelenski după semnarea acordului.

Inițiativa a fost lansată pe 9 mai la Lviv, când miniștrii de externe ai țărilor din Grupul central pentru instituirea Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei au semnat declarația privind instituirea acestui organism. Printre țările semnatare este Republica Moldova.

Procesele de judecată ar putea avea loc cu prezența fizică a inculpaților sau în lipsa lor, iar pedeapsa pe care o vor primi poate ajunge la 30 de ani de închisoare, iar în cele mai grave cazuri, – detenție pe viață. Totuși, atât timp cât președintele rus, Vladimir Putin, își deține funcția, acesta se bucură de imunitate personală.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării