384
2
Mișcarea Politică Unirea a desfășurat o acțiune de protest Stop Dodon
384
2

Mişcarea Politică "Unirea", în componenţa căreia intră cinci partide unioniste - Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia, Partidul Politic "Democraţia Acasă" şi Partidul Naţional Liberal, a organizat vineri prima acţiunea de protest cu caracter permanent "STOP Dodon!".

Foto: tv8.md

Potrivit agenţiei Infotag, acţiunea s-a desfăşurat în centrul capitalei, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, transmite Știri.md

La acţiune au participat aproximativ 30 de persoane din rândul liderilor de partide. Aceştia au venit la manifestaţie cu tricolorul României, scandând "Jos hoţii!".

Preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a menţionat că "Moldova a reuşit să depăşească criza anilor '90, regimul lui Voronin, 7 aprilie 2009, furtul unui miliard, regimul hibrid Plahotniuc-Dodon-Şor", iar acum "societatea trebuie să întoarcă Moldova la normalitate şi să-l înlăture pe Dodon de la putere".

"Dodon nu merită funcţia de preşedinte. El şi Plahotniuc sunt dintr-un singur sistem. El operează metode barbare, încearcă să readucă Republica Moldova în trecutul sovietic. Acest lucru nu poate fi tolerat - Dodon trebuie oprit! Nu vrem sânge şi nu îndemnăm la agresiune. Vrem să reînviem identitatea naţională şi să-l demitem de la putere", a spus liberalul.

Următorul protest va avea loc duminică, 23 februarie, în acelaşi loc.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter