main logo
471

Ministrul Apărării, Eugen Sturza, s-a întâlnit cu reprezentanții NATO

Perspectivele cooperării Republicii Moldova cu NATO au fost discutate miercuri de ministrul Apărării, Eugen Sturza, cu asistentul adjunct al Secretarului General al NATO pentru Afaceri Politice şi Politica de Securitate, James Appathurai.

Ministrul Apărării, Eugen Sturza, s-a întâlnit cu reprezentanții NATO

Oficialii au discutat şi despre situaţia regională şi reforma sectorului de apărare a RM, transmite Știri.md.

Eugen Sturza l-a informat pe James Appathurai despre acţiunile întreprinse de conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major în contextul modernizării Armatei Naţionale, în special în dotarea unităţilor militare, renovarea infrastructurii, îmbunătăţirea pachetului social şi completarea cu soldaţi profesionişti.

De asemenea, ministrul a apreciat sprijinul Alianţei la punerea în aplicare în ţara noastră a unor proiecte, programe şi iniţiative, care au avut ca obiectiv transformarea sectorului de securitate şi apărare şi ajustarea acestuia la standardele internaţionale. 

În acest sens, ministrul Sturza s-a referit la Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), precum şi Programul de consolidare a integrităţii în sectorul de securitate şi apărare (BI).

Totodată, Eugen Sturza a menţionat contribuţia NATO la pregătirea militarilor moldoveni, atât în cadrul şcolilor specializate, cât şi la exerciţiile multinaţionale.

La rândul său, James Appathurai a reiterat disponibilitatea Alianţei de a consolida parteneriatul cu ţara noastră şi a oferi asistenţă pentru reformarea instituţiei de apărare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării