main logo
270

Ministru slovac: Bratislava sprijină calea reformelor democratice ale RM

Între Republica Moldova și Slovacia există un sprijin reciproc în cadrul parteneriatului strategic, care se materializează în rezultate tangibile pentru cetățeni, în proiecte valoroase, a declarat viceprim-ministrul Nicu Popescu.

Ministru slovac: Bratislava sprijină calea reformelor democratice ale RMFoto: IPN

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a discutat cu omologul său slovac, Ivan Korčok, despre principalele aspecte ale cooperării moldo-slovace, agenda europeană a Republicii Moldova, programele de asistență pentru dezvoltare, transmite Știri.md cu referire la IPN.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu șeful diplomației slovace, Nicu Popescu a reiterat că Parteneriatul Estic și Zona de Liber Schimb cu UE sunt un succes pe care Republica Moldova ar dori să-l consolideze prin extinderea ariei de cooperare, „inclusiv în domeniul protecției mediului înconjurător, securității și rezilienței, digitalizării” – idei expuse și după întâlnirile cu reprezentanții altor capitale europene. 

„Pentru noi, integrarea europeană este calea care poate fortifica democrația, reformele, redresarea economică”, a subliniat șeful diplomației de la Chișinău.

Nicu Popescu a apreciat că prezenta vizită este o mărturie a intensificării relațiilor moldo-slovace. Aceluiași scop va servi și apropiata vizită a președintei Maia Sandu la Bratislava. 

Se așteaptă că dialogul politic va impulsiona relația comercial-economică între state, iar investițiile slovace vor înviora peisajul economic al țării.

Șeful diplomației moldovenești a mulțumit pentru proiectele slovace implementate în Moldova, adresate comunităților: echiparea anti-COVID a unui număr de cinci spitale, asigurarea cu echipament special a unei case de copii din Ceadâr-Lunga, implementarea unui proiect de asigurare cu apă potabilă la Ialoveni etc.

La rândul său, Ivan Korčok a remarcat căldura cu care a fost primit la Chișinău, specificând că îl leagă o prietenie de ani de zile cu actualul ministru moldovean de Externe. El a apreciat că numirea acestuia la timona diplomației moldovenești este în beneficiul țării.

Oficialul slovac a menționat interesul țării sale de a contribui la fortificarea Republicii Moldova, de a o vedea democratică și prosperă în vecinătatea sa estică, fiind o țară care „aduce vești bune” în cadrul Parteneriatului Estic. 

El a exprimat sprijinul autorităților slovace pentru agenda de reforme a președintei Maia Sandu, guvernarea urmând să valorifice șansa unică de a readuce stabilitatea și supremația legii în țară.

Ministrul a enunțat sprijinul Bratislavei pentru rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean. El a dat asigurări că Slovacia va continua să sprijine Republica Moldova atât în efortul ei extern de integrare europeană, a reformelor sistemice interne, cât și prin proiecte concrete, adresate oamenilor, prin acțiuni de ajutorare și solidaritate în combaterea pandemiei de COVID-19.

În context, ministrul a relatat că a transmis autorităților de la Chișinău un lot de 10.000 de teste rapide antigen.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării