main logo
648

Ministre din state membre ale UE, la Președinție de 8 martie

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu un grup de ministre și secretare de stat din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, România, Suedia și Ungaria.

Ministre din state membre ale UE, la Președinție de 8 martie

Interlocutoarele au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele realizate de țara noastră în ultimul an, transmite Știri.md.

Președinta Sandu a reiterat că locul țării noastre este în Uniunea Europeană. Ministrele au remarcat rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniul reprezentării politice a femeilor, dar și eforturile întreprinse de autoritățile noastre pentru promovarea egalității și combaterea violenței de gen.

Ministrele și secretarele de stat se află astăzi la Chișinău într-o vizită prilejuită de Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, pentru a susține parcursul european al Republicii Moldova și a evidenția contribuțiile femeilor în procesele de modernizare și integrare europeană.

După amiază, la Centrul Artcor, șefa statului li se va alătura ministrelor la o discuție publică despre calea europeană a Republicii Moldova. La eveniment va participa ministrul afacerilor externe, Nicu Popescu, deputați, diplomați, jurnaliști precum și reprezentanți ai ONG-urilor și organizațiilor internaționale.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării