point Logo
main logo
main logo
241

Ministerul Justiției va transpune 97 de acte europene în legislația națională în 2026

Ministerul Justiției își propune să transpună în legislația națională 97 de acte europene din domeniul justiției în anul 2026, în cadrul procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Ministerul Justiției va transpune 97 de acte europene în legislația națională în 2026Imagine simbol

Autoritatea de resort susține că măsura va contribui la alinierea sistemului juridic național la standardele europene, astfel încât cetățenii să beneficieze de drepturi, oportunități și mecanisme de protecție similare celor din statele UE, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit instituției, Ministerul Justiției coordonează grupurile de lucru pentru mai multe capitole de negociere cu Uniunea Europeană. Un rol central îl are Capitolul 23 – „Justiție și drepturi fundamentale”, considerat un pilon esențial al procesului de aderare, care influențează avansarea Republicii Moldova în celelalte etape ale negocierilor.

Ministerul mai coordonează activități și în cadrul capitolelor privind funcționarea instituțiilor democratice și dreptul proprietății intelectuale (Capitolul 7).

Totodată, instituția este responsabilă de implementarea unor acțiuni incluse în mai multe capitole de negociere, printre care dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii, libera circulație a capitalului, serviciile financiare, justiție, libertate și securitate, mediul și schimbările climatice, politica externă, de securitate și apărare, precum și controlul financiar.

MJ subliniază că aceste măsuri fac parte din procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu acquis-ul comunitar, etapă esențială în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici