Mii de dolari pentru proteste. Experți: Șor nu va plăti niciun ban
Mai mulți experți avertizează că promisiunile lui Ilan Șor de a plăti 3.000 de dolari lunar fiecărui participant la proteste sunt nerealiste și reprezintă o tentativă de destabilizare a situației social-politice din R. Moldova. Aceștia susțin că liderul fugar nu va plăti aceste sume și folosește mesajele drept provocări directe la adresa autorităților.

Analistul de la Watchdog.md, Andrei Curăraru, consideră că un astfel de protest ar costa zeci de milioane de dolari lunar, bani pe care „niciun partid legal nu-i poate acoperi”, și a comparat situația cu protestele organizate anterior pentru susținerea Evgheniei Guțul, unde participanții primeau 20–25 de euro pe zi, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.
În opinia sa, scopul real nu este organizarea unui protest, ci crearea haosului politic și apropierea R. Moldova de organizații militare pro-Kremlin.
„Promisiunea e imposibilă, dar perfectă pentru a atrage masele. Scopul nu e doar protestul. Vrea să ne bage în ODKB, uniunea militară cu Rusia și Belarus, ca apoi să ne trimită tinerii la război sub steag străin. N-o să plătească nimic niciodată. Va spune că regimul a blocat banii și îi va da după ce câștigă. Promisiunile lui Șor nu valorează nimic”, a declarat Curăraru.
La rândul său, analistul politic Ion Tăbârță afirmă că apelul lui Șor este o provocare cu dublu sens: mobilizarea electoratului prin corupție electorală și exercitarea unei presiuni asupra instituțiilor statului.
„Cu certitudine, este o provocare la adresa autorităților și una cu dublu sens. În primul rând, Șor, în acest mod, încearcă să-și mobilizeze electoratul prin intermediul corupției electorale. Totodată, este și o opresiune asupra instituțiilor statului, menită să destabilizeze situația social-politică a Republicii Moldova, acum, în perioada electorală și în campania care urmează să înceapă în câteva săptămâni”, a conchis Ion Tăbârță.
Știri.md amintește că oligarhul dat în căutare internațională, Ilan Șor, s-a adresat susținătorilor săi, îndemnându-i să participe sâmbătă la un protest cu corturi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Potrivit mesajului transmis, fiecare persoană care se va alătura manifestației ar urma să primească un „salariu” echivalent cu 3.000 de dolari pe lună.
Ulterior, Poliția Republicii Moldova a avertizat că Ilan Șor, liderul unei organizații criminale dat în căutare internațională, încearcă să implice cetățenii în activități ilegale și care incită la violență. Oamenii legii au precizat că nu vor permite organizarea grupărilor criminale în acțiuni de protest cu scopul de a provoca dezordini și violență.