point Logo
main logo
main logo
2524

Mihail Popșoi: Republica Moldova nu va mai face parte din CSI

Republica Moldova va ieși oficial din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Denunțarea acordurilor care stau la baza apartenenței țării la această organizație se află în proces de avizare, iar documentele urmează să fie transmise Parlamentului, a anunțat viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihail Popșoi, în emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova, din 19 ianuarie.

Mihail Popșoi: Republica Moldova nu va mai face parte din CSIFoto: moldova1.md

Este vorba despre Statutul CSI, semnat la Minsk la 22 ianuarie 1993, Acordul de constituire a CSI din 8 decembrie 1991 și anexa acestuia din 22 decembrie 1991. Denunțarea celor trei documente va marca, din punct de vedere juridic, încetarea calității de membru al Republicii Moldova în CSI, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„De facto, Republica Moldova și-a suspendat participarea de mai mult timp, însă juridic încă făcea parte din CSI. Odată cu denunțarea acestor acorduri fundamentale, țara noastră nu va mai fi membră oficială a organizației. Procesul a fost deja inițiat”, a declarat Mihail Popșoi.

Vicepremierul a precizat că documentele vor ajunge în Parlament la începutul noii sesiuni legislative. Totodată, acordurile cu CSI care nu contravin parcursului european și care aduc beneficii cetățenilor vor rămâne în vigoare.

Potrivit lui Popșoi, Republica Moldova are în total 283 de acorduri semnate cu CSI, dintre care 71 au fost deja denunțate, iar aproximativ 60 se află în procedură de denunțare.

Autoritățile de la Chișinău au început procesul de retragere din acordurile CSI după invazia Federației Ruse în Ucraina, în februarie 2022, invocând caracterul depășit sau inaplicabil al multora dintre aceste documente.

La sfârșitul anului trecut, Parlamentul a denunțat și Acordul de cooperare culturală cu Federația Rusă, decizie care a dus la închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat atunci că instituția respectivă ar fi fost utilizată pentru activități de subminare a suveranității Republicii Moldova.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici