Mihail Popșoi: Am primit asigurări că parteneriatul cu SUA va continua
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihail Popşoi, şi-a exprimat încrederea că prezenţa puternică a SUA în republică se va menţine. El a declarat acest lucru miercuri seara, în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.

Comentând rezultatele vizitei delegaţiei moldoveneşti în SUA, el a spus că, în timpul întrevederilor de la Washington, „a primit asigurări că parteneriatul strategic va fi continuat”, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
„Inclusiv când vine vorba de investiţii în construcţia unei noi clădiri a Ambasadei SUA la Chişinău. Am primit asigurări că situaţia se mişcă în direcţia bună”, a spus Popşoi.
El şi-a exprimat speranţa că un nou ambasador al SUA în Moldova va fi numit în curând.
„Din păcate, la sfârşitul mandatului precedentului Guvern al SUA, nu a fost posibilă finalizarea procedurii de numire a unui nou ambasador în Moldova. Au avut un candidat care a trecut de unele proceduri necesare şi aştepta numirea. Acum, din câte am înţeles, procesul a început de la zero. Va dura ceva timp. Regretăm acest lucru, dar aceasta este decizia partenerilor noştri. În timpul vizitei, am cerut accelerarea procedurii de numire a ambasadorului SUA”, a declarat Popşoi.
Precedentul ambasador al SUA în Moldova, Kent Logsdon, şi-a încheiat mandatul înainte de termen, în mai 2024. Kelly Adams-Smith, un diplomat cu experienţă, a fost identificată pentru postul de ambasador. Dar ea nu a fost niciodată numită ambasador în Moldova.