main logo
37038

Mihail Gofman, ex-șef adjunct al CNA, a murit în urma unui accident

Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului CNA pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, devenit cunoscut pentru dezvăluirile sale din cadrul sistemului, a murit.

Mihail Gofman, ex-șef adjunct al CNA, a murit în urma unui accidentFoto: simbol

La sfârșitul lunii decembrie curent, Mihail Gofman s-ar fi aflat în stare de ebrietate și și-ar fi pierdut echilibru, după care s-a prăbușit pe carosabil și a fost strivit de un automobil l-a volanul căruia se afla o femeie, transmite Știri.md cu referire la pulsmedia.md.

În urma accidentului, Gofman s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportat în stare gravă la spital fiind internat în secția de reanimare.

Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire acesta a pierdut lupta cu moartea.

Mihail Gofman a fost demis din funcția sa la CNA în aprilie 2014, urmare a unor anchete legate de averea sa. 

A contestat demiterea în instanță și a încercat să fie repus în funcție în timpul unei anchete parlamentare privind dosarul „Laundromat”, în care a fost implicat. 

Gofman, împreună cu alții, este acuzat că a împiedicat activitatea de combatere a spălării banilor și a facilitat spălarea banilor rusești prin bănci locale. 

După ce a fugit din țară, s-a întors și a făcut dezvăluiri despre sistem. 

În octombrie 2021, a fost văzut cu procurorul Mirandolina Sușițcaia, care a lucrat la dosarul „Laundromat”, iar întâlnirea lor a stârnit speculații.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării