Mihai Popșoi: Un dialog între Maia Sandu și Donald Trump este posibil
Un dialog între președinta Maia Sandu și președintele american Donald Trump este posibil, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, la RLIVE TV.

„Firește că este posibil, doar că acest proces durează”, a spus Popșoi, comentând scenariul unei eventuale întâlniri între liderii celor două state, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
Ministrul a precizat însă că liderul de la Casa Albă nu are angajamente externe frecvente și este concentrat în mare parte pe politica internă.
„Președintele Trump, ați văzut, nu are angajamente externe atât de dese. Se focusează mai mult pe politica internă. Există state mult mai mari decât Republica Moldova care nu au avut ocazia să se întâlnească cu el. Politica externă, în mare parte, se face prin Departamentul de Stat, iar acolo avem contacte extraordinare”, a declarat vicepremierul.
Totodată, Popșoi a menționat că, în timpul vizitei sale la Washington, în luna martie, a avut întrevederi la Departamentul de Stat și la Consiliul Național de Securitate, unde a fost reconfirmat sprijinul ferm al SUA pentru Republica Moldova.