Membrii PP Renaștere, despre acțiunile CNA: Suntem supuși unui atac fără precedent
Membrii fracțiunii politice Renaștere califică acțiunile Centrului Național Anticorupție, soldate cu reținerea soțului deputatei Irina Lozovan, ca fiind un atac și presiuni ca urmare a criticilor în adresa guvernării. Aceștia își îndeamnă susținătorii să nu se lase intimidați, iar din toamnă să iasă la proteste antiguvernamentale.

În cadrul unui briefing de presă, fostul deputat socialist Vasile Bolea, în prezent membru al partidului Renaștere, a declarat că pe parcursul ultimilor luni, formațiunea „s-a manifestat activ pe arena politică, aducând critici față de acțiunile partidului de guvernământ”, transmite Știri.md.
Potrivit lui Bolea, în cazul perchezițiilor care au avut loc săptămâna trecută, membrii formațiunii „au fost ținuți ostatici timp de circa opt ore”, fără ca să fie lăsați să iasă din sediu. Acesta susține că pe acest fapt au fost depuse plângeri la procuratură.
După părerea sa, toate aceste acțiuni, inclusiv ridicarea de bunuri s-a făcut intenționat pentru a-i împiedica să-și desfășoare activitatea. „Suntem supuși unui atac fără precedent și unor presiunii, atât din partea partidului de guvernământ, cât și din partea aliaților săi”, menționează Vasile Bolea.
La rândul său, Irina Lozovan a declarat că nu poate comenta mai multe chestiuni legate de dosar. Potrivit ei, în luna martie, împreună cu mai mulți colegi, a părăsit Partidul Socialiștilor, pentru că nu a mai acceptat să fie „o opoziție parlamentară cuminte și ascultătoare”.
Parlamentara spune că s-a așteptat că va urma o reacție din partea foștilor colegi din PSRM, însă nu a crezut că se va proceda atât murdar.
Un alt fost deputat socialist, Alexandr Nesterovschi, îndeamnă oameni să lupte împreună cu ei. În caz contrar, acesta spune că membrii partidului politic Renaștere vor lupta împotriva „regimului dictatorial”. „Ieșim în stradă și luptăm! Toate partidele de opoziție, vă așteptăm la toamnă în Piață să luptăm împotriva regimului, în mod pașnic facem tot ca PAS să plece de la guvernare”, a mai spus deputatul.
Știri.md amintește că la data de 3 august, ofițerii CNA au descins cu percheziții la sediul Partidului Renaștere. Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală au loc în cadrul unei cauze de corupere și spălare de bani În urma perchezițiilor, o persoană a fost reținută.