main logo
448

Membrii Guvernului au discutat la Strășeni despre problemele oamenilor

Prim-ministrul Pavel Filip și întreaga echipă guvernamentală s-au aflat astăzi la Strășeni, unde au discutat problemele oamenilor din raion și soluțiile pentru acestea.

Membrii Guvernului au discutat la Strășeni despre problemele oamenilorMembrii Guvernului au discutat la Strășeni despre problemele oamenilor

„Vizitele în teritoriu scot la iveală mai multe probleme, care sunt caracteristice pentru mai multe localități din țară. Noi le cunoaștem  bine. Un lucru însă vreau să vă spun: atunci când vom înceta să ne revoltăm că nu vine nimeni să ne rezolve problemele, când nu vom aștepta soluții de la Moscova sau Bruxelles, dar o să ne suflecăm mânecile și o să muncim, atunci vom trăi bine în Moldova”, a spus premierul, transmite Știri.md

Pavel Filip a vorbit despre subiectele care sunt discutate aprins în societate: plecarea oamenilor peste hotare, frauda bancară, lipsa medicilor și profesorilor la sate. „Vrem ca oamenii să aibă o atitudine corectă față de acest Guvern. Suntem gata să răspundem pentru ce am preluat, dar și ce am reușit să facem până acum”, a menționat premierul. În context, a fost menționată fortificarea sistemului bancar și modificarea legislației, astfel încât astfel de furturi să nu mai fie posibile în viitor. Premierul a explicat clar ce s-a făcut până acum și cum vor fi rezolvate problemele care mai rămân.

Pavel Filip s-a referit și la reforma pensiilor. „Cunoaștem că pensiile sunt încă mici. Noi nu am spus că vom dubla sau tripla pensiile, noi am spus că vom înlătură o nedreptate și am făcut acest lucru. Pensia medie a crescut cu 22 la sută și pentru prima dată a depășit minimul de existență”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.

Vorbind despre plecarea oamenilor peste hotare, Pavel Filip a specificat că „nu prin vorbe, dar prin fapte oamenii pot fi convinși să rămână acasă”. Pentru aceasta Guvernul a lansat o serie de programe sociale: „Prima Casă”, PARE 1+1”,  „Start pentru tineri”, dar și alocarea în acest an a 45 de milioane de lei pentru tineri și femeile care inițiază afaceri în agricultură. De asemenea, au fost majorate indemnizațiile pentru tinerii pedagogi de la 45 mii de lei la 120 mii lei, în primii trei ani de activitate, și a fost aprobată reforma asistenței medicale primare, care va oferi medicilor de familie posibilitatea de avea liberă practică.

Reprezentanții autorităților locale au abordat mai multe probleme pe care le întâmpină – dificultăți în comercializarea produselor agricole, lipsa mijloacelor pentru reabilitarea drumurilor locale și pentru dotarea localităților cu apă și canalizare, alimentația copiilor în școli, precum și deficiențe în gestionarea deșeurilor solide. Toate problemele abordate au fost notate și urmează să fie sistematizate, pentru identificarea soluțiilor.

Tot astăzi, premierul a discutat și cu oamenii de afaceri din raion despre necesitățile pe care le au și ce ar trebui să întreprindă în continuare Guvernul pentru a facilita activitatea businessului. Șeful Guvernului a spus că și-a dorit o platformă permanentă de comunicare cu oamenii de faceri și în acest scop a fost creat Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru. Pe această platformă au fost identificate mai multe probleme și găsite soluții. Astfel, a fost redus numărul de organe cu funcții de control, de acte permisive, a fost modificat Codului muncii și întreprinse acțiuni pentru liberalizarea pieței forței de muncă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării