593
0
Membrii CEC vor putea fi demiși de deputații Parlamentului
593
0

Parlamentul a aprobat astăzi un proiect de lege ce prevede schimbări la codul electoral ceea ce ține de modul prin care se demit membrii Comisiei Electorale Centrale.

Foto: moldova9.com

Astfel, aceștia vor putea fi eliberați din funcție doar cu votul deputaților, transmite Știri.md cu referire la Unimedia

Înainte de a fi modificat Codul Electoral, asemenea decizii trebuiau să ajungă la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit proiectului, în articolul 20 nu este clar cum se demite un membru CEC.

Acesta prevede o neclaritate și o contradicție cu privire la cine demite un membru CEC, pe de o parte, autoritatea care l-a desemnat, iar, pe de altă parte, instanța de judecată.

Prin urmare, s-a propus modificarea aliniatului 3 din articolul 20 cu următorul cuprins. „Constatarea nerespectării condițiilor prevăzute de la ar. 19 aliniat 2 sau cu privire la comiterea unor fapte incompatibile cu calitatea pe care o au ține de competența autorității care i-a desemnat sau i-a confirmat pe membrii Comisiei, Astfel, aliniatele 4, 4 prim și 5, vor fi abrogate”.

Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 membri sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei.

Componenţa nominală a Comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Membrii CEC pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter