main logo
4736

Medvedev admite aderarea Moldovei la UE și avertizează asupra unor consecințe

Dmitri Medvedev, adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, consideră că nu este posibilă aderarea directă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ci prin crearea „noii Românii Mari”.

Medvedev admite aderarea Moldovei și avertizează asupra unor consecințeFoto: deschide.md

„Moldova a intrat într-o coadă lungă pentru aderarea la UE, care se întinde pentru zeci de ani. Succes! Dar se vrea mai repede. Prin urmare, o altă modalitate de a obține aderarea la UE devine mult mai relevantă: crearea unei noi Românii Mari (România Mare),” a scris politicianul pe canalul său de Telegram, comentând, la solicitarea TASS, primirea de către Chișinău a statutului de candidat UE, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

El a acuzat politicienii români că „fac dansuri politice în jurul Moldovei” de mult timp, menționând că acum acest lucru se întâmplă în sens literal.

„Deputații au finalizat prima ședință comună a parlamentelor Moldovei și României cu un dans, ținându-se de mână. A părut foarte amuzant”, a explicat Medvedev. „Dar consecințele ar putea fi mult mai puțin amuzante”, a adăugat el.

Medvedev a scris și despre oficialii bucureșteni, spunând că aceștia au fost „incitați de „integratorii” de la Bruxelles și sunt bântuiți de ideea recreării proiectului România Mare îngropată de Armata Roșie în timpul Marelui Război Patriotic”.

Oficialul mai acuză oficialii de la București că au „intensificat în mod deschis eforturile de diferite formate pentru a prelua „legal” Moldova”. Acesta mai adaugă că din partea Bucureștiului, nici măcar nu este vorba de unificarea „popoarelor frățești” într-un fel de entitate de tip statal. „Autoritățile române percep în mod arogant interfluviul Nistrului și Prutului ca fiind „provincia lor eliberată temporar”, mai spune Medvedev.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate s-a întrebat dacă aderarea țării la UE este necesară pentru cetățenii de rând ai Moldovei - moldoveni, ruși, ucraineni. „Nu li s-a promis nimic”, a spus el. Medvedev mai menționează că el nu vede în statutul de candidat pentru aderarea la UE decât „perspective europene”.

De frica pierderii pieței rusești pentru legume, fructe și vin din Republica Moldova, Medvedev vine cu sperietori precum că, perspectivele europene vor oferi R. Moldova „resurse energetice nebunești de scumpe (...) și, bineînțeles, prețurile europene mari în magazinele Moldovei deloc bogate (scuze, noua Românie Mare)”.

Medvedev a comentat și faptul că autoritățile R. Moldova au spus că sunt gata să se alăture sancțiunilor europene împotriva Rusiei.

Oficialul rus este de părere că în așa mod „autoritățile moldovenești au fugit înaintea locomotivei, încercând să mulțumească noilor lor stăpâni fără a fi în UE”.

„Ei bine, lasă-i să încerce. Atunci pot fi 100% siguri că nu vor primi de la noi nu doar energie "scumpă" și alte resurse, ci deloc. Să se bucure de sancțiuni înainte de a intra în UE”, a spus el. 

În încheiere, politicianul rus a mai spus că „Dacă începe o încurcătură serioasă în jurul Anschluss-ului Moldovei de către România, trebuie avut în vedere că în Transnistria trăiesc aproximativ 220.000 de cetăţeni ruşi”, a avertizat el, spunând că în Transnistria „steagul României este puternic asociat cu durerea și suferința”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării