main logo
767

Mark Tkaciuk a numit cinci teze ale viitorului proiect politic

Istoricul Mark Tkaciuk a numit cinci teze ale viitorului proiect politic, explicând sarcina şi principiul său de acţiune, aspectul financiar şi vectorul geopolitic, precum şi motivele pentru care a lipsit cinci ani din politică.

Mark Tkaciuk a numit cinci teze ale viitorului proiect politicFoto: IPN

Potrivit agenţiei Infotag, el a scris pe reţelele sociale că "acesta nu este un proiect al Rusiei şi nici al Occidentului şi cu siguranţă nu este proiectul lui Muntean şi Tkaciuk", transmite Știri.md.

"Noi trebuie doar să punem în funcţiune maşina unei politici diferite, în care fiecare se va simţi şi centru, şi putere, şi centru de putere! Iar Moldova - da, aş vrea foarte mult - să devină un loc de parteneriat creativ între Vest şi Est. Şi, desigur, fără oligarhi", a remarcat el.

În ceea ce priveşte aspectul financiar al proiectului, Tkaciuk a scris că, "pentru a face politică, este nevoie de mult mai puţini bani decât se crede". 

"Dacă mai scoatem concertele, panourile publicitare şi mass-media plătită, atunci chiar şi o formaţiune începătoare îşi poate permite să colecteze o astfel de sumă. Această sumă va fi suficientă exact pentru ca voi, dragi prieteni, să puteţi fi auziţi cu ajutorul nostru, iar noi să putem să vă ajutăm să vă uniţi corect şi să obţineţi victorii", consideră el.

Despre absenţa sa din politică, Tkaciuk a menţionat că "el s-a aflat printre oameni" şi nu şi-a schimbat poziţia, doar câte ceva a clarificat şi a dezvoltat. 

Printre obiectivele proiectului el a numit "schimbarea agendei politice, trecerea de la rezolvarea problemelor politicienilor la rezolvarea problemelor majorităţii oamenilor".

"În Moldova este imposibil să trăieşti. Bineînţeles, pentru majoritatea oamenilor. Nu dificil, nu greu, dar anume imposibil. Această problemă trebuie rezolvată sub toate aspectele. Împreună vom căuta şi găsi soluţii. Deschis, la vedere, sincer", a scris Tkaciuk.

El respinge principiile liderismului, preferând "principiul colectiv de acţiune".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării