stiri Logo
main logo
main logo
2944

Marian, despre reforma APL: Nu este fezabil să avem tocmai 32 de consilii raionale

Existența administrației publice locale de nivelul doi este prevăzută expres în Constituție, iar autoritățile nu pot renunța la acest nivel administrativ. O spune vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian. Totuși, potrivit deputatului, în cadrul reformei APL, vor avea loc consolidarea și optimizarea numărului de raioane.

Marian, despre reforma APL: Nu este fezabil să avem tocmai 32 de consilii raionaleImagine simbol

Vicepreședintele PAS a explicat că actuala structură administrativ-teritorială nu este una eficientă. „Nivelul doi al APL-urilor este consfințit în Constituție. Nu putem să nu avem raioane sau regiuni. Ceea ce se va întâmpla va fi o consolidare a raioanelor, la fel ca în cazul primăriilor. Va fi o optimizare a numărului consiliilor raionale. După părerea mea, nu este fezabil să avem tocmai 32 de consilii raionale”, a declarat Radu Marian în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit acestuia, detaliile privind numărul și forma viitoarelor unități administrative vor fi stabilite în urma unor consultări ample. „Constituția ne obligă să avem un nivel doi. Deja numărul și forma vor fi stabilite în contextul consultărilor. Va urma, cel mai probabil, o reducere a numărului consiliilor raionale. La nivelul primăriilor, un lucru e clar - satele rămân, primăriile se unesc”, a precizat Radu Marian.

Recent, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a explicat că, după consultarea societății civile, primarilor și partidelor politice, Executivul va veni la sfârșitul lunii februarie cu conceptul reformei administrației publice locale. Ulterior, în sesiunea parlamentară de toamnă, proiectul de lege va fi aprobat de deputați, astfel încât alegerile locale generale din 2027 să fie organizate în baza noii structuri administrative.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici