main logo
2590

Mandat de arestare: Rusia cere extrădarea lui Vlad Plahotniuc

O instanță de judecată din Rusia a decis arestarea fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, pentru organizarea mai multe activități criminale pe teritoriul Federației Ruse.

Mandat de arestare: Rusia cere extrădarea lui Vlad PlahotniucFoto: stiri.md

"Se satisface demersul anchetei și se aplică pe numele lui Vlad Plahotniuc o măsură de reprimare sub formă de detenție în absență", a anunțat judecătorul Anatol Beleacov, transmite Știri.md.

Potrivit deciziei instanței, măsura aleasă de reprimare va începe să se calculeze din momentul extrădării sale în Rusia sau din momentul reținerii sale pe teritoriul Federației Ruse. 

Potrivit anchetei, Plahotniuc se află în SUA, scrie tass.ru.

Avocata lui Plahotniuc, Daria Konstantinov, a declarat instanței că clientul său este nevinovat și a cerut să fie anulată arestarea lui. 

"În acuzațiile impuse lui Plahotniuc nu există dovezi suficiente. Persecuția lui în Rusia are un caracter politic", a declarat aceasta.

La rândul său, anchetatorul a anunțat intenția de a solicita extrădarea inculpatului în Rusia.

"În dosar s-au adunat suficiente probe care să permită afirmarea implicării lui Plahotniuc în mai multe infracțiuni și se cere extrădarea lui în Rusia", a comunicat reprezentantul ministerului de interne al Rusiei.

Știri.md menționează că Plahotniuc este acuzat în Rusia de organizarea unei grupări criminale, efectuarea operațiunilor valutare de transfer al mijloacelor bănești cu utilizarea de documente false.

Totodată, fostul democrat ar fi implicat în 28 cazuri de contrabandă și punere în circulație a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării