main logo
3236

Maia Sandu, votată drept premier de deputații ACUM-PSRM

Maia Sandu este noul premier al Republicii Moldova. Decizia a fost votată de deputații PSRM și cei din Blocul ACUM.

Maia Sandu, votată drept premier de deputații ACUM-PSRM

Maia Sandu a fost aleasă sâmbătă, 8 iunie, în funcţia de premier, totodată fiind desemnat şi un nou cabinet de miniştri. 

În condiţiile în care Curtea Constituțională a hotărât că vor fi declarate neconstituţionale, toate actele legislative (legile, hotărârile) adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Maia Sandu a prezentat în faţa legislatorilor din PSRM şi ACUM programul de guvernare şi a anunţat membrii noului Cabinet de miniştri. 

Astfel Andrei Năstase a fost desemnat pentru fotoliul de ministru al Afacerilor Interne, iar vicepremier pentru Reintegrare - Vasile Șova.

Pentru funcțiile de miniștri ai Economiei și Educației au  fost nominalizaţi Vadim Brânzan și Liliana Nicolăescu-Onofrei. Pentru fotoliul de ministru al Justiției a fost desemnat Stanislav Pavlovschi, iar la conducerea Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale pretinde Ala Nemerenco.

În fruntea Ministerului Apărării a fost propus Pavel Voicu, iar Nicu Popescu a fost numit drept candidat pentru fotoliul de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Natalia Gavriliță și Georgeta Mincu au fost desemnate la conducerea Ministerului Finanțelor și, respectiv, a Ministerului Agriculturii.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a examinat astăzi sesizarea depusă de PDM privind controlul constituționalității actelor legislative adoptate de deputaţii Parlamentului de legislatura a X-a, la 8 iunie 2019 şi a declarat neconstituţională alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de Preşedinte al Parlamentului. 

Tot astăzi înaltul for a hotărât că vor fi declarate neconstituţionale, ab initio, toate actele legislative (legile, hotărârile) adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior.



Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării