Maia Sandu va primi Ordinul European de Merit: Când va avea loc ceremonia
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este laureată a Ordinului European de Merit, distincție acordată pentru contribuția semnificativă la integrarea europeană și la promovarea valorilor UE. Ceremonia de decernare a Ordinului va fi găzduită marți, 19 mai, de Parlamentul European.
Foto: moldpres.mdLa eveniment sunt așteptați mai mulți laureați ai Ordinului European de Merit, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
Potrivit unui anunț al Parlamentului European, printre aceștia se numără Angela Merkel, fost cancelar federal al Germaniei, Lech Wałęsa, fost președinte al Poloniei, Jerzy Buzek, fost prim-ministru al Poloniei și fost președinte al Parlamentului European, Aníbal Cavaco Silva, fost președinte și prim-ministru al Portugaliei, Pietro Parolin, cardinal și secretar de stat al Sfântului Scaun, Wolfgang Schüssel, fost cancelar federal al Austriei, Javier Solana, fost Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate comună, Jean-Claude Trichet, fost președinte al Băncii Centrale Europene, Marc Gjidara, avocat și cercetător, Sandra Lejniece, medic, om de știință și lider academic, Oleksandra Matviychuk, avocată pentru drepturile omului, și Viviane Reding, fost vicepreședinte al Comisiei Europene, fost membru al Camerei Deputaților din Luxemburg și fost membru al Parlamentului European.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat, la începutul lunii martie curent, la Strasbourg, numele primilor laureați ai Ordinului European de Merit, care au adus contribuții semnificative la integrarea europeană. Printre aceștia se numără și președinta Maia Sandu.
Anul trecut, cu ocazia celei de a 75-a aniversări a Declarației Schuman, Biroul Parlamentului European a decis să instituie prima distincție europeană de acest tip acordată de o instituție a UE - o distincție civilă pentru a onora realizările persoanelor care au adus o contribuție semnificativă la integrarea europeană sau la promovarea și apărarea valorilor europene. În fiecare an pot fi numiți cel mult 20 de laureați.