Maia Sandu și Nicușor Dan au zburat împreună spre Erevan
Președinta Maia Sandu a zburat astăzi spre Erevan, capitala Armeniei, unde va participa la summitul Comunității Politice Europene.
Foto: Facebook/Maia SanduÎntr-o postare pe rețelele sociale, șefa statului a menționat că zboară împreună cu președintele României, Nicușor Dan, transmite Știri.md.
„Împreună cu Președintele Nicușor Dan, suntem în drum spre capitala Armeniei, Erevan, unde mâine are loc summitul Comunității Politice Europene”, a scris Maia Sandu.
![]()
La rândul său, și președintele român a scris un mesaj.
„În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna președintă Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care se va desfășura în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene. Înființat în 2024, la inițiativa comună a României și Franței, acest grup are ca obiectiv consolidarea sprijinului internațional acordat Republicii Moldova.
Mâine voi organiza o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale, la care vor participa o serie de lideri regionali. Totodată, voi co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, o masă rotundă pe tema dezinformării și amenințărilor hibride”, a scris Nicușor Dan.
![]()
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa pe 4 mai la Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc la Erevan și va fi găzduit de prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Reuniunea va aduce împreună lideri din peste 40 de state europene.