main logo
4437

Maia Sandu: O roată a mașinii era deșurubată când conduceam

Liderul PAS, Maia Sandu, a povestit în cadrul unui interviu despre un incident pe care l-a descoperit la mașina sa.

Maia Sandu: O roată a mașinii era deșurubată când conduceam

„Acum câteva zile mi-am dat seama în timp ce conduceam că o roată de la mașină era deșurubată. Putem doar să facem presupuneri cine a făcut acest lucru, dar într-o țară care este condusă de un grup de criminali te poți aștepta la orice”, a declarat Maia Sandu într-un interviu pentru Europa Liberă, transmite Știri.md.

Liderul PAS  spune că, se pare că guvernării chiar îi este frică de ea:

„Dacă o să vă uitați la toate televiziunile lor, o să vă convingeți că îmi dedică destul de mult timp în intențiile lor de dezinformare și de răspândire a minciunilor. Asta înseamnă că lor le este frică și trebuie să le fie frică, pentru că noi o să venim la putere și au să ajungă la închisoare, deci au să-și piardă libertatea în situația în care noi o să reușim să construim un sistem judecătoresc care să-i sancționeze pe toți cei care au comis ilegalități, au să rămână fără averile pe care le-au obținut ilegal și are de ce să le fie frică. Până unde au să meargă ei, nu știu. Da, ei sunt oameni capabili de orice și aici depinde de noi toți, dacă ne lăsăm intimidați, speriați sau dacă mergem mai departe”, a mai declarat Maia Sandu.

Anterior, Maia Sandu a mai spus și despre faptul că este urmărită:

„Poliția criminală de la Ungheni ne urmărește peste tot, au nesimțirea de a se opri inclusiv la poarta oamenilor la care mergem noi, așteptându-ne în mod ostentativ și urmărindu-ne mai departe. I-am întrebat direct de ce ne urmăresc și nu am primit niciun răspuns”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne a reacționat confirmând că bărbații muncesc la Inspectoratul de Poliție Ungheni, însă nu înseamnă că ar fi urmărit-o pe politiciană.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării