Maia Sandu: Nu am promis raiul pe pământ, ci că vom scăpa țara de corupție
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit într-un video despre cele cinci obiective naționale majore promise în anul 2020. Șefa statului a menționat că va vorbi despre fiecare în parte în următoarea perioadă.
Cele cinci obiective naționale anunțate de Maia Sandu în 2020 sunt: scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană; două miliarde de lei anual pentru proiecte de modernizare a satelor; pensie minimă de 2.000 de lei; locuri de muncă acasă și familii unite; dreptate, ordine și disciplină, transmite Știri.md.
„În 2020 am promis că voi promova cinci obiective naționale majore. Vreau să le discutăm pe fiecare dintre ele, să discutăm despre ce am reușit să îndeplinim și unde mai avem de muncit.
Lucrurile pe care le-am făcut nu sunt doar cifre de pus în rapoarte, ci sunt mii de oameni de care am avut grijă. Copii care fac lecții în școli reparate, pacienți care se tratează în spitale dotate cu echipamente moderne, antreprenori care au fost susținuți să investească și să crească afacerile lor, familii care au apă și canalizare după 30 de ani de așteptare.
Înțeleg că oponenții, care sunt toți împotriva mea, spun că nu am făcut nimic. Doar așa știu ei să facă o campanie electorală. Pentru mine este însă importantă orice acțiune care a făcut condițiile de viață mai bune în Moldova, așa cum am promis”, a declarat șefa statului.
Președinta susține că nu a promis raiul pe pământ sau că peste noapte oamenii din Moldova vor trăi ca în cele mai avansate economii, ci că va scăpa Moldova de regimul oligarhic, de apucăturile autoritare, de hoțiile din bugetul statului și de distrugerea tuturor instituțiilor.
„Nu ne putem aștepta că toate aceste probleme vor dispărea cu o baghetă magică. (...) Noi - toți moldovenii - am reușit să menținem pacea în cele mai grele momente. Și nu ne-am vândut țara! Am rămas liberi, demni și trăim în pace. Muncim, construim, ne îngrijim de familiile noastre și de țara noastră. Suntem ascultați și respectați de cele mai dezvoltate state ale lumii. Și am reușit anume pentru că ne-am păstrat încrederea unii în alții, am rămas uniți și am acționat înțelept”, a conchis Maia Sandu.