point Logo
main logo
main logo
422

Maia Sandu: Moldova are curajul de a-și făuri propriul destin

Moldova are energia de a munci ca să ajungă o țară precum statele europene și are curaj și încredere pentru a-și urma parcursul european. Este mesajul transmis de președinta Maia Sandu, în Piața Marii Adunări Naționale, la concertul dedicat Zilei Europei, unde a participat alături de omologul său cipriot, Nikos Christodoulides.

Maia Sandu: Moldova are curajul de a-și făuri propriul destinFoto: Președinția Republicii Moldova

În discursul său, Maia Sandu s-a adresat în mod special tinerilor și le-a spus că Moldova seamănă cu ei, prin potențialul de dezvoltare și aspirații, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Vă admir pentru energia voastră, pentru curajul vostru de a spune ce gândiți, vă admir pentru dorința voastră de a descoperi această lume mare și vă admir pentru puterea voastră de a visa. Moldova noastră seamănă cu voi, dragi tineri”, a subliniat Maia Sandu.

La rândul său, Nikos Christodoulides a reafirmat sprijinul Ciprului și al Uniunii Europene pentru Republica Moldova. El a menționat că viitorul țării este în UE și a încurajat continuarea reformelor.

„Trebuie să fiți mândri de realizările țării voastre. Republica Moldova este un campion în procesul de extindere, iar împreună am realizat foarte multe. Voi sunteți și veți fi mereu parte a Europei. Suntem și vom rămâne alături de voi. Trăiască Europa!”, a afirmat Nikos Christodoulides.

Vizita președintelui cipriot, prima de acest gen în Moldova, are loc în contextul în care Cipru deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici