main logo
5383

Maia Sandu: Mi-aș fi dorit un contracandidat serios, nu un cal troian

Astăzi, 27 octombrie, cei doi candidați la alegerile prezidențiale din R. Moldova, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, s-au duelat în cadrul unei dezbateri electorale. În discursul său, Maia Sandu a menționat că și-ar fi dorit să fie pe o scenă cu un candidat cu care să dezbată serios problemele și soluțiile pentru Moldova, însă, din păcate, este alături de un „cal troian”, un om prin care alții vor să conducă țara.

Maia Sandu: Mi-aș fi dorit un contracandidat serios, nu un cal troianMaia Sandu/Foto: Știri.md

„Dragi cetățeni, eu sunt sigură că niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care stau în spatele acestui om. Niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care au furat statul și cetățenii, de cei cu care noi am luptat și am reușit să-i fugărim de la putere. Acum, ei au reuși să găsească o fațadă după care ei se ascund pentru a reveni la putere și pentru a controla din nou resursele statului”, a declarat Maia Sandu, transmite Știri.md. 

Totuși, șefa statului a declarat că și acei oameni sunt folosiți de cineva, că setea lor de bani, de răzbunare este folosită de forțe de interese regionale și mai mari. 

„Banii alocați în această campanie nu sunt ai lui Șor, Platon, Dodon, sunt bani veniți din altă parte, trimiși în țara noastră pentru a destabiliza țara, pentru a aduce dezbinare aici, acasă. Noi știm cine se ascunde în acest cal troian. Știm că se ascunde Șor, Platon, Dodon, dar nu știm cine sunt ceilalți”, a mai menționat Maia Sandu. 

Președinta a subliniat că această dezbatere nu este despre ea sau despre Alexandr Stoianoglo, ci despre două alternative de dezvoltare a Republicii Moldova. 

„Este o alegere între dezvoltare și stagnare, deschidere și izolare, stabilitate și destabilizare. Alegerea este importantă pentru viitorul nostru. Ce țară ne dorim, cine vrem să ia decizii importante pentru țara noastră. Aceste lucruri trebuie să le clarificăm la această dezbatere”, a conchis Maia Sandu. 

Știri.md amintește că, cei doi candidați la alegerile prezidențiale, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, s-au duelat astăzi, 27 octombrie, începând cu ora 10:00, într-o dezbatere electorală. Confruntarea a avut loc la Palatul Republicii, unde fiecare candidat a fost însoțit de cinci membri ai staff-ului.

Reamintim că, în mai puțin de două săptămâni, cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte, în turul II de scrutin. Va fi bătălia anului între candidatul guvernării, Maia Sandu, și cel al socialiștilor, Alexandr Stoianoglo.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării