stiri Logo
main logo
main logo
1609

Maia Sandu, la Strasbourg: Apărarea democrației în R. Moldova, în centrul discuțiilor

În cadrul vizitei efectuate la Strasbourg, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut întrevederi cu înalți oficiali ai Consiliului Europei, inclusiv cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Petra Bayr, secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, președintele Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, precum și cu președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului, Mattias Guyomar.

Maia Sandu, la Strasbourg: Apărarea democrației în R. Moldova, în centrul discuțiilorFoto: Președinția Republicii Moldova

Discuțiile au vizat progresele Republicii Moldova în consolidarea democrației, întărirea statului de drept și respectarea drepturilor omului. Potrivit Președinției, acestea sunt prioritățile esențiale pentru cetățeni și condiții-cheie ale procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite Știri.md.

În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a reiterat angajamentul ferm al autorităților pentru continuarea reformei justiției, combaterea corupției și fortificarea instituțiilor statului.

Totodată, șefa statului a atras atenția asupra amenințărilor tot mai complexe la adresa democrațiilor în Europa, inclusiv ingerințe externe, tentative de subminare a proceselor electorale și manipularea informației. În acest context, președintele R. Moldova a subliniat necesitatea unor instrumente eficiente care să permită democrațiilor să se apere fără a compromite principiile democratice.

Maia Sandu a apreciat și sprijinul constant al Consiliului Europei, inclusiv expertiza Comisiei de la Veneția și rolul Curții Europene pentru Drepturile Omului, subliniind angajamentul autorităților pentru alinierea legislației naționale la standardele europene și respectarea hotărârilor Curții. 

Vizita șefei statului a avut loc în contextul exercitării de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada noiembrie 2025 – mai 2026.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici