main logo
685

Maia Sandu, la Praga: R. Moldova este recunoscătoare Cehiei

Președintele R. Moldova, Maia Sandu a declarat în cadrul unei vizite la Praga că R. Moldova este recunoscătoare Cehiei pentru susținerea parcursului european al țării noastre.

Maia Sandu, la Praga: R. Moldova este recunoscătoare CehieiFoto: Maia Sandu/Facebook

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, șeful statului a scris că în cadrul discuțiilor cu Petr Pavel, ei au discutat despre aprofundarea cooperării economice dintre cele două state, transmite Știri.md.

„Cu Președintele Pavel am discutat cum să aprofundăm cooperarea economică. Am exprimat speranța că R. Moldova va rămâne în continuare o prioritate a asistenței cehe. În discuția cu omologul meu ceh, am reconfirmat viziunea noastră comună că extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregului continent. Moldova este recunoscătoare Cehiei pentru susținerea parcursului nostru european” a scris Maia Sandu.

Șeful statului a menționat că, în paralel, în capitala cehă se desfășoară mai multe evenimente care aduc R. Moldova și Cehia mai aproape.

Este vorba despre cea de-a 5-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe, un for al oamenilor de afaceri din ambele state, iar Teatrul Național „Mihai Eminescu” participă la Palm Off Fest, festivalul teatrelor din Europa Centrală și de Est.

Potrivit Maiei Sandu, evenimentele din această săptămână sunt o dovadă a unei relații bilaterale moldo-cehe apropiate și călduroase. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării