main logo
767

Maia Sandu, despre concursul de la Parlament referitor la judecătorii CC

Concursul de la Parlament cu privire la judecătorii Curții Constituționale, este sub foarte multe semne de întrebare și nu este clar.

Maia Sandu, despre concursul de la Parlament referitor la judecătorii CCFoto: Știri.md

Cel puțin asta a declarat prim-ministrul Maia Sandu în cadrul unei emisiuni, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Să înțeleg că a fost un concurs cu multe semne de întrebare. Problema cea mare este că criteriile nu au fost stabilite cum trebuie. 

Eu cred că e prima dată când noi încercă să delimităm lucrurile cât de aproape a fost de regim un om sau altul. Pentru că e un fel de lustrație. 

În ce măsură un om care a lucrat într-un guvern precedent, poate fi acuzat pentru că a lucrat în acel guvern. E un lucru când cineva a comis unele ilegalități, iar altul pur și simplu.

Pe de o parte, după criteriul de profesionalism s-a evaluat corect în comisia juridică, dar pe de altă parte, cât de aproape ai fost de regim, e o altă întrebare. 

Noi la guvern o să avem concursul săptămâna viitoare. În consiliu sunt mulți oameni din mediul academic, unii dintre ei au mers în vacanță”.

Întrebată despre modul concursului din Guvern și despre persoanele care au fost excluse, Maia Sandu a declarat că sunt trei motive, pentru care unii au fost excluși. 

„Nu a fost întrunit criteriul care ține numărul de ani de experiență, și aici am putea să avem o problemă, pentru că noi am analizat după informația prezentată în CV, însă cineva nu a prezentat în CV totul. 

Al doilea criteriu este dacă nu a fost prezentat tot dosarul și dacă au existat anumite întrebări cu privire la imaginea ireproșabilă”.

Maia Sandu a fost rugată să comenteze și mesajul indirect oferit de ministra Justiției, Olesea Stamate la CSM, care a cerut indirect ca prin câștigători ar fi bine să nu fie Domnica Manole. 

Maia Sandu a declarat că unul dintre motive este că ar fi pierdut mai multe dosare la CEDO.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării