main logo
33985

Sandu explică de ce sunt șanse pentru alegeri anticipate după 23 martie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că nu ia decizia finală privind alegerile anticipate, ci aceasta o vor face cetățenii, dacă se va ajunge până la acest proces. Totodată, șeful statului consideră că, în baza hotărârilor luate anterior de Curtea Constituțională, există șanse ca actualul Legislativ să fie dizolvat după data de 23 martie și să fie stabilite alegeri parlamentare anticipate.

Aceste și alte declarații au fost făcute în cadrul emisiunii „Dreptul la Replică” de la Știri.md.

”Există decizii precedente ale Curții Constituționale care spun că acest termen de 3 luni cu Guvern interimar e condiție suficientă pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor. 

E greu să spun dacă această Curte Constituțională va menține această regulă sau dacă va dori să schimbe interpretarea. Trebuie să vedem ce va spune. 

Până acum, Curtea a mers pe aceleași reguli, nu a schimbat alte decizii ale Curților precedente, aici trebuie să așteptăm”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a comentat și declarația liderului Platformei DA, Andrei Năstase, care a spus că anunțurile despre dizolvarea Parlamentului după 23 martie ar putea ar putea fi doar o manipulare. 

„Opinii pot exista diferite. Repet, nimeni nu poate să știe care vor fi deciziile finale ale Curții (n.r. de a declanșa alegeri anticipate). 

Sunt în discuții cu mulți specialiști și vorbim despre criza politică. Chiar dacă majoritatea deputaților nu vor dori anticipate, sondajele arată că cel puțin 70% din cetățeni vor anticipate. 

Atunci ne rămân metodele constituționale care spun, conflictul dintre două instituții Președinție și Parlament poate fi rezolvat sau prin referendum, sau prin anticipate.

Acestea sunt mijloacele constituționale pe care ni le oferă cadrul și într-un caz ori în altul ajungem la cetățeni. Aceasta este ideea de bază, pentru că toți cei care vin acum și aruncă tot felul de acuzații nu au dreptate, pentru că decizia pe care o promovez eu nu o să o iau eu, dar cetățenii. Nu-mi asum eu o decizie finală, eu doar vreau să creăm contextul pentru ca oamenii să poată să decidă”, a conchis Maia Sandu.

Șeful statului a amintit că scenariul propus de liderul PSRM, Igor Dodon, prin care șeful statului ar putea fi suspendat pe câteva minute pentru ca președintele Parlamentului să desemneze premierul, este o acțiune declarată neconstituțională de Curtea Constituțională.

Știri.md reamintește că, potrivit unei decizii a Curții Constituționale, președintele Sandu ar urma să inițieze consultări cu fracțiunile parlamentare în vederea identificării unui consens, astfel încât să fie desemnat un candidat la funcția de prim-ministru. 

Șeful statului a menționat însă că nu va iniția astfel de consultări și caută soluții de depășire a crizei politice în timpul întrevederilor cu reprezentanții societății civile.

Președintele Maia Sandu a mai menționat că după data de 23 martie Curtea Constituțională ar putea decide existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. 

Potrivit unei decizii anterioare a Curții Constituționale, incapacitatea de a învesti un Guvern timp de 3 luni ar putea servi drept temei de dizolvare a Legislativului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării