Maia Sandu: Decizia istorică a CC este meritul vostru, dragi cetățeni
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de mulțumire către cetățenii R. Moldova, după ce Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană.

Într-o postare pe rețelele sociale, Maia Sandu a scris că meritul pentru această decizie istorică aparține cetățenilor R. Moldova, transmite Știri.md.
„Curtea Constituțională a decis: integrarea europeană va fi introdusă în Constituție! Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit. Este meritul vostru, dragi cetățeni - datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor. Duminică mai avem o bătălie de dat, pentru ca aderarea la Uniunea Europeană să devină o realitate cât mai repede. Dragi cetățeni, lucrurile mari se fac pe pași. Primul pas a fost făcut. A rămas pasul 2 - duminică să câștigăm alegerile. Iar imediat după aceasta, să ne asigurăm că devenim stat membru al UE până în 2030. Ieșiți la vot, căci altfel riscăm să pierdem tot ce avem”, a scris Maia Sandu.
Știri.md amintește că pe 31 octombrie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatele referendumului din 20 octombrie, în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat asupra aderării țării la Uniunea Europeană.
Potrivit deciziei Curții, referendumul a respectat toate cerințele legale și constituționale, iar rezultatele exprimate de cetățeni vor putea fi utilizate ca bază juridică pentru următorii pași în procesul de integrare europeană.