main logo
991

Maia Sandu cere Tiraspolului să permită vizita oficialilor de la Chișinău

Premierul Maia Sandu a cerut Tiraspolului să ridice interdicția de călătorie pentru oficialii Republicii Moldova în timpul cel mai apropiat.

Sandu cere Tiraspolului să permită vizita oficialilor de la ChișinăuFoto: gov.md

Solicitarea a fost făcută de premierul Maia Sandu la întrevederea de ieri, cu reprezentații mediatorilor și observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”, transmite Știri.md.

„În toți acești ani, Chișinăul a fost deschis față de Tiraspol: ultimul a fost acceptat ca parte în procesul de negocieri, locuitorilor din stânga Nistrului le-a fost asigurată libera circulație, inclusiv la traversarea frontierei de stat, oamenii au beneficiat de mai multe proiecte, iar regiunea transnistreană a beneficiat de aceleași zone de comerț liber ca  malul drept. 

Cu toate acestea, nu suntem mai aproape de soluția politică. Mai mult decât atât, în continuare, unele categorii de cetățeni ai Republicii Moldova, inclusiv oficiali și funcționari publici, nu au dreptul de a călători liber pe malul stâng”, a mai precizat premierul.

Maia Sandu a solicitat asistență din partea reprezentaților „5+2” în determinarea părții transnistrene să elimine, în timpul cel mai apropiat, interdicția de a călători pe malul stâng pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Prim-ministrul a subliniat că formatul de negocieri „5+2” pentru reglementarea transnistreană trebuie să devină o platformă care să ajute la combaterea corupției și contrabandei: 

„Am discutat acest lucru și la Kiev și mă bucur că avem aceeași poziție în raport cu această problemă. Lupta cu corupția și contrabanda prin regiunea transnistreană trebuie să fie o prioritate. Ne vom asigura că atât instituțiile statului, cât și oficialii guvernamentali nu vor mai fi implicați în scheme de corupție și contrabandă cu Tiraspolul, așa cum s-a întâmplat în trecut. 

Atât timp cât regiunea transnistreană va fi o sursă majoră de îmbogățire pe cale ilegală pentru anumite persoane, nu va exista progres real în identificarea unei soluții politice”. 

În acest context, Maia Sandu a menționat necesitatea prelungirii Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării