Maia Sandu anticipează intensificarea campaniilor de dezinformare
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, anticipează intensificarea campaniilor de dezinformare orchestrate de Kremlin, menite să destabilizeze situația din țară. Șefa statului reafirmă angajamentul ferm pentru pace și parcursul european, subliniind că doar în Uniunea Europeană Republica Moldova poate găsi securitatea și stabilitatea pe termen lung.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului, doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, a scris Maia Sandu pe Facebook, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
Președinta spune că „pacea este o alegere”, iar „un prezent și un viitor european înseamnă că moldovenii au ales și continuă să aleagă pacea pentru poporul nostru”.
„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, a mai scris șefa statului.