Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la modificarea Legii avocaturii
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat modificările la Legea cu privire la avocatură.

Șefa statului a menționat că a decis să promulge noua versiune a legii după ce a ascultat opiniile pro și contra ei și a luat act de potențialele riscuri, dar și beneficii ale acesteia, transmite Știri.md.
„Am luat această decizie după ce, săptămâna trecută, am discutat prevederile noii legi cu reprezentanții comunității avocaților din Republica Moldova. A fost o dezbatere utilă și necesară, de vreme ce unele dintre modificările propuse au provocat dezacorduri între reprezentanții breslei – un fapt firesc într-o societate democratică.
Este o lege care urmează să soluționeze unele probleme din sistemul avocaturii. În același timp, vom cere noului Parlament să revizuiască anumite prevederi care creează controverse, cum ar fi cele care țin de accederea în profesia de avocat”, a declarat președintele Maia Sandu.