main logo
1278

Mai ceva ca în Turcia: Erdogan a fost întâmpinat la Comrat cu o melodie ce-i poartă numele

Vizita lui Erdogan la Comrat a fost pregătită cu mult fast și grandoare de autoritățile locale.

Erdogan a fost întâmpinat la Comrat cu o melodie ce-i poartă numele

Pe clădirile principale ale orașului au fost afișate portrete gigantice ale liderului de la Ankara, iar în intersecțiile Comratului, toate billboardurile îl prezentau din nou pe Erdogan, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

Iar asta nu e totul. Pentru a-și arăta deplina fericire, liderii de a Comrat au însoțit întreaga vizită cu o coloană sonoră specială. Aceeași melodie a sunat astăzi în orice loc unde s-a aflat Erdogan

Este vorba de o adaptare a unei piese în limba turcă a lui Uğur Işılak ''Dombra'' și se cheamă: Recep Tayyip Erdoğan! Este foarte populară și este folosită în toate acțiunile publice a liderului de a Ankara.

În cadrul vizitei de astăzi, 18 octombrie, a lui Erdogan la Comrat, aceeași melodie a răsunat și în piața improvizată unde s-au adunat câteva mii de găgăuzi. 

Pe scenă au rulat imagini cu președintele Turciei care a ieșit cu un discurs. Dânsul a menționat că găgăuzii sunt „o punte pentru dezvoltarea de mai departe a relațiilor strategige dintre R. Moldova și Turcia”.

Potrivit gagauzinfo.md, președintele turc a amintit de timpurile când găgăuzii și moldovenii erau pe punctul de a se confrunta, iar datorită înțelepciunii politicienilor, cum ar fi Stepan Topal, unul din liderii mișcării separatiste „Găgăuz Halkî”, au fost evitate vărsările de sânge.

Melodia ce descrie regimul și Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan are milioane de vizualizări pe diferite conturi de Youtube.

Aminitm că vizita lui Erdogan are loc la o lună după ce șapte profesori turci de la Liceul Teoretic „Orizon” au fost expulzați din Moldova. Acum ei sunt deținuți în penitenciare din Istanbul.

Iar în UTA Găgăuzia, astăzi,18 octombrie a fost declarată zi liberă, cu ocazia vizitei președintelui Turciei. Dispoziția fiind emisă de către bașcanul regiunii, Irina Vlah.

De asemenea a fost interzis și accesul mașinilor în centrul Comratului, suspendată activitatea piețelor comerciale.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, urmează să părăsească teritoriul Republicii Moldova astăzi, 18 octombrie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării