293
0
Liviu Vovc: Transferul puterii nu a avut loc până la capăt
293
0

Transferul puterii nu a avut loc până la capăt, existând încă instituții fidele Partidului Democrat, printre acestea aflându-se Curtea Constituțională (CC) și Procuratura Generală (PG).

Foto: ipn.md

Opinia aparține lui Liviu Vovc, deputat al Partidului Demnitate și Adevăr, Blocul ACUM, unul dintre participanții la dezbaterile publice cu tema: „Transferul pașnic de putere: motive, condiții și consecințe – factorul intern”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova, transmite Știri.md.

Parlamentarul ACUM s-a referit și la alegerile din februarie 2019, mai exact cum acestea au decurs. 

„Am văzut multe persoane intimidate la nivel local. Am văzut resurse administrative folosite de către guvernare la aceste alegeri. Și în același timp am văzut persoane din cadrul instituțiilor statului, care erau impuse să vină la întâlnirile cu cetățenii, iar mai apoi am văzut că au fost impuse să vină și la mitinguri de susținere a Partidului Democrat”, afirmă deputatul. 

În opinia sa, la scrutinul parlamentar s-a încercat repetarea acelei „reușite” de la alegerile locale din Chișinău, când rezultatele acestora nu au fost validate.

Potrivit lui Liviu Vovc, „nu degeaba iarna trecută au fost schimbate patru persoane de la CC și trei dintre ele sunt membri PDM”. 

„Planul de bază era ca, dacă nu merge cum trebuie, prin intermediul Curții Constituționale trebuie să fie blocată schimbarea puterii. Și asta și s-a întâmplat. Atunci când s-a văzut deja că se găsește un numitor comun pentru a lupta cu oligarhia din Republica Moldova și pentru a depune efort pentru a scoate țara din captivitate, Curtea Constituțională, pe 7 iunie după-masă, s-a exprimat precum că astăzi este data limită a formării unei majorității”, a declarat Liviu Vovc, menționând că această hotărâre a fost doar publicată, fără a fi anunțată ședința și fără a fi invitate părțile.

În opinia sa, toate aceste acțiuni au fost făcute cu „scopul de a se menține la putere fosta guvernare”. În aceeași zi, Parlamentul a fost înconjurat cu scopul de a-i intimida pe ceilalți deputați și a-i împiedica să se convoace și să creeze o majoritate. 

„Ceea ce s-a întâmplat în toată această perioadă a fost o tentativă de a se menține la putere a Partidului Democrat și chiar și în cadrul Parlamentului a fost inițiată o comisie parlamentară pentru a elucida cauzele și cum a fost posibilă această lovitură, acest puci anticonstituțional a persoanelor în cauză. De aici deduc faptul că, cu regret, de data aceasta, nu a fost un transfer de putere pașnic și legal, dar s-a încercat amplificarea situației, s-a încercat crearea unei crize politice, însă din fericire capacitatea liderilor din Parlament a fost suficientă pentru a nu admite vărsări de sânge”, a mai spus Liviu Vovc.

Potrivit deputatului, Partidul Democrat a încercat antagonizarea societății pe criterii geopolitice și de limbă, în timp ce blocul ACUM a explicat cetățenilor că trebuie să se consolideze ca societate „indiferent de credință, de limba vorbită sau de viziuni externe”, a declarat Liviu Vovc, care s-a referit la faptul că în multe localități din Republica Moldova oamenii declară că deja se simt mai liberi.

În ce privește transferul pașnic al puterii, „acest lucru nu era să se întâmple, dacă nu era inteligența celor din blocul ACUM, dar și celor din Partidul Socialiștilor. Să ne amintim, când era anunțat marșul pașnic de duminica trecută, PDM a început să își mobilizeze și oamenii lor în aceeași zi, ceea ce ar fi putut crea lupte stradale, conflicte între cetățeni. Noi nu am admis acest lucru”, a precizat Liviu Vovc.

Deputatul a spus că nu exclude că cei care au încercat să destabilizeze situația ar putea fi aceeași de la mitingul organizat de PDM în fața Parlamentului.

În ceea ce privește furtul miliardului, Liviu Vovc a spus că „presupun că serviciile noastre au suficiente informații, însă, cu regret, au fost în captivitate și nu au fost inițiate dosare penale, nu au fost inițiate analize, pentru a se vedea cine au fost beneficiarii adevărați ai furtului miliardului.”

Deputatul a mai precizat că „transferul de putere încă nu s-a finalizat. Mesajul Comisiei de la Veneția a fost dur și tranșant și toți se întreabă de ce membrii Curții Constituționale încă nu își dau demisia de onoare”. Potrivit lui Liviu Vovc, aceasta demonstrează că mai există încă instituții loiale Partidului Democrat și că „este nevoie de o perioadă de timp să se organizeze concursuri și în aceste instituții să ajungă persoane cu capacități, care să înceapă să lucreze în interesul cetățenilor și nu al unor partide politice”.

În opinia politicianului, PDM dat de pământ cu încrederea oamenilor în instituțiile statutului, iar ceea ce are de făcut actualul guvern este să restabilească încrederea cetățenilor în aceste instituții. De asemenea, Liviu Vovc a mai spus că „interesul nostru nu este decapitarea unor persoane, scoaterea din funcții. Interesul nostru este ca instituțiile să lucreze în interesul oamenilor”.

La dezbateri a mai participat Vladimir Cebotari, deputat al Partidului Democrat.

Reprezentanții Partidului Socialiștilor și ai Partidului Șor nu au răspuns invitației.

Dezbaterile publice „Transferul pașnic de putere: motive, condiții și consecințe – factorul intern”, constituie ediția a 111-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Dezbaterile publice „Transferul pașnic de putere: motive, condiții și consecințe – factorul intern”, constituie ediția a 111-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” , desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter