Ședința Parlamentului. Alegerea vicepreședinților, pe agendă
Parlamentul Republicii Moldova continuă astăzi, începând cu ora 11:00, ședința de constituire. În cadrul acesteia vor fi aleși vicepreședinții Legislativului, va fi stabilită componența Biroului permanent și înființate comisiile permanente.
Foto: Imagine simbolÎn total, pe ordinea de zi sunt șapte proiecte, transmite Știri.md.
Astfel, deputații urmează să stabilească numărul de vicepreședinți ai Parlamentului și cine vor fi aceștia.
Pe agendă urmează proiectul privind componența numerică și nominală a Biroului permanent, precum și proiectul privind înființarea comisiilor permanente și componența lor numerică.
De menționat că Parlamentul de legislatura a XII-a s-a convocat în ședința de constituire pe data de 22 octombrie, atunci când au fost formate fracțiunile parlamentare și a fost ales președintele Legislativului.