Maia Sandu, declarații după alegeri: Nu este victoria unui partid
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut astăzi primele declarații, după anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare din 28 septembrie, care arată victoria partidului de guvernare.
Captură de ecran„Mulțumesc cetățenilor care au participat la vot, în satele mici, orașele mari, în țară sau peste hotare. Fiecare vot a contat. Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoși și demni. Nu ne-am lăsat intimidați”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Președinție, transmite Știri.md.
„Ieri, dar și în săptămânile de campanie, am arătat că știm să fim uniți. Trebuie să rămânem uniți și în efortul nostru de zi cu zi. Rezultatul votului nu este victoria unui partid. Este victoria țării. Această victorie trebuie folosită pentru binele tuturor cetățenilor, indiferent cu cine au votat”, a subliniat președinta.
De asemenea, șefa statului a criticat interferențele Rusiei în alegerile parlamentare: „Kremlinul a încercat să ne dezbine. Această campanie a arătat că avem vulnerabilități, dar avem și instituții capabile și oameni dedicați. O contribuție enormă a avut-o presa, care a reușit să deconspire schemele Kremlinului împotriva Moldovei”.
„Trebuie să facem reforma justiției. Trebuie să eliminăm definitiv fenomenul rușinos de cumpărare a voturilor. Partidele politice trebuie să respecte exemplar prevederile legii, mai ales cele cu privire la finanțare. Lupta cu dezinformarea e mai dificilă, dar trebuie să căutăm soluții”, a punctat Maia Sandu.
Pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. După numărarea a 99,96% din procesele-verbale (2.273 din 2.274 de secții de votare), în Parlament ar intra trei partide și două blocuri electorale. PAS ar obține o nouă majoritate parlamentară, cu 55 de mandate. În Parlament ar mai accede Blocul „Patriotic” (26 de mandate), Blocul „Alternativa” (8 mandate), Partidul Nostru (6 mandate) și Partidul Politic „Democrația Acasă” (6 mandate).