main logo
24358

CC: Desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița este neconstituțională

Decretul prezidențial din 11 februarie 2021, prin care Maia Sandu a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier, este neconstituțional.

CC: Desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița este neconstituționalăColaj: știri.md

Hotărârea a fost anunțată astăzi, 23 februarie, de către magistrații de la Curtea Constituțională (CC), transmite Știri.md.

„Decretul președintei Republicii Moldova Maia Sandu privind desemnarea repetată a unui candidat la funcția de premier este declarat neconstituțional”, a menționat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Totodată, Înalta Curte nu a acceptat spre examinare a doua parte a cererii, în care autorii cereau să clarifice dacă Maia Sandu a încălcat Constituţia prin refuzul de a o înainta pe Mariana Durleşteanu pentru funcţia de prim-ministru, propusă de majoritatea parlamentară PSRM-Şor.

Curtea Constituţională a decis, de asemenea, că, pentru a desemna un nou candidat la funcţia de prim-ministru, preşedintele trebuie să aibă noi consultări cu fracţiunile parlamentare.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

Știri.md reamintește că președintele țării, Maia Sandu, a desemnat-o pe Natalia Gavrilița, pentru prima dată, la 27 ianuarie, astfel încât Parlamentul ar urma să voteze un nou Guvern până la mijlocul lunii martie pentru a nu fi dizolvat.

Între timp, deputații PSRM, deputații Partidului Șor și un grup de transfugi de la PDM au anunțat că în Parlament au format o nouă majoritate și au propus un guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu, după ce Cabinetul format de Natalia Gavrilița a fost respins.

Maia Sandu a refuzat propunerea majorității PSRM-Șor, invocând probleme de integritate ale unor deputați semnatari și a propus-o repetat pe Natalia Gavriliță.

Partidul Socialiștilor a calificat refuzul președintelui Sandu de a o desemna pe Mariana Durleșteanu la funcția de prim-ministru, candidat susținut de o majoritate de 54 de deputați, drept o uzurpare a puterii în stat.

Dacă şi a doua încercare de numire a noului Executiv va eşua, atunci vor putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării