main logo
3067

Litvinenco cere demisia șefului CNA: Concurs mimat. Fii bun și pleacă

Directorul Centrului Național Anticorupție va fi eliberat din funcție după ce Comisia juridică, numiri și imunități va veni cu o propunere în plenul Parlamentului în acest sens.

Litvinenco cere demisia șefului CNA: Concurs mimat. Fii bun și pleacăFoto: știri.md

O spune ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, potrivit căruia Comisia juridică va fi cea care va evalua activitatea șefului CNA, iar din cauza ineficienței se va propune demiterea acestuia. Potrivit ministrului Justiției, excluderea din legislație a obligativității organizării concursului pentru funcția de director CNA nu contravine normelor statului de drept, astfel renunțându-se la experiența concursurilor mimate, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ministrul Justiției spune că, deși actualul șef CNA, Ruslan Flocea, a fost selectat prin concurs public, candidatura acestuia a fost intens promovată de PSRM, iar concursul a fost unul mimat. 

Sergiu Litvinenco îi sugerează șefului CNA să-și prezinte demisia și să nu aștepte eliberarea sa din funcție de către Parlament.

„În cazul în care îți obții mandatul în baza criteriului politic, fii bun și pleacă în momentul în care partidul care te-a promovat nu mai este la guvernare. Nu te mai ține de funcție cu orice preț. El a ajuns în această funcție fiind promovat de Igor Dodon și PSRM. Eu sunt un susținător al concursurilor, totuși, la această etapă, concursul nu este binevenit”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul Justiției spune că activitatea șefului CNA va fi evaluată pe platforma parlamentară, iar ulterior se va veni cu un proiect de hotărâre privind revocarea lui Ruslan Flocea.

„Va fi supus unei evaluări, e vorba despre o evaluare mai simplă decât în cazul procurorului general prin prisma funcției Parlamentului de a-și exercita controlul parlamentar asupra acestei instituții. 

Comisia juridică va face această evaluare și va veni cu un verdict. Cred că verdictul va presupune eliberarea din funcție a lui Ruslan Flocea, având în vedere că nu avem rezultate la CNA”, a mai spus Litvinenco.

Ieri, 24 august, majoritatea parlamentară a aprobat în lectura a doua proiectul ce vizează modificarea legii cu privire la CNA. Documentul prevede excluderea obligativității organizării unui concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de șef al Centrului. 

Astfel, directorul CNA va fi numit de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării