main logo
3648

Liderul AUR are interdicție de intrare în Moldova pentru încă cinci ani

Preşedintele AUR din România, George Simion, a fost interzis în Republica Moldova pentru încă cinci ani. Informația a fost confirmată de reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne.

Liderul AUR are interdicție de intrare în Moldova pentru încă cinci aniFoto: Digi24.ro

Inspectoratul General pentru Migrație a declarat pentru NM că de la începutul războiului din proximitate a luat măsura asiguratorie de declarare ca indezirabili în cazul a 98 de străini, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.

„În Republica Moldova, străinii pot fi declarate persoane indezirabile dacă aceștia au desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice în privința acestora că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a menționat Inspectoratul.

De asemenea, în privința lui George Simion, Inspectoratul a menționat că „a emis o decizie de prelungire a termenului declarării străinului ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de încă cinci ani”.

„Autoritatea competentă a Republicii Moldova a informat autoritățile din România despre decizia adoptată. Actualmente, Inspectoratul General pentru Migrație se află într-un litigiu cu cetățeanul român care a contestat în instanță măsura impusă”, a precizat Inspectoratul.

Recent, premierul român, Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a anunțat că va cere prim-miniștrilor Ucrainei și Republicii Moldova să explice motivele pentru care preşedintele AUR, George Simion, are interdicţie de a intra în aceste două ţări. Potrivit News.ro, Ciolacu a spus că are acces la informație, însă nu ar avea posibilitatea să o facă publică. „Ei sunt furnizori de informație”, a comunicat oficialul român cu referire la premierii din Ucraina și Moldova.

Știri.md amintește că, la data de 1 octombrie 2018, George Simion a fost anunțat că a primit interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de cinci ani.

La data de 19 noiembrie 2021, mai mulți membri ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au organizat un flashmob în fața Președinției Republicii Moldova, unde au cerut anularea interdicției aplicate liderului unionist George Simion.

George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și deputat în Parlamentul României, a încercat să ajungă pe teritoriul R. Moldova în pofida interdicției de a intra pe teritoriul țării.

Simion este un activist civic și politician ultraconservator și de extremă dreaptă român care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova. Este autorul cărții „Blocați în labirint‟, o radiografie a parcursului Republicii Moldova, de la apariția sa ca stat. Este deputat român al Partidului „Alianța pentru Unirea Românilor” (AUR).

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării