Letonia va sprijini Moldova în educația media și combaterea dezinformării
Republica Moldova și Letonia vor colabora în domeniul educației media, combaterii dezinformării și dezvoltării sectorului audiovizual, după semnarea unui Memorandum de Înțelegere între ministerele Culturii din cele două state. Documentul a fost semnat la Chișinău de miniștrii Cristian Jardan și Agnese Lăce.
Foto: Ministerul CulturiiMemorandumul stabilește cadrul pentru cooperarea bilaterală în domeniul serviciilor media, audiovizualului și artelor cinematografice și creează premise pentru dezvoltarea unor inițiative comune, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Potrivit autorităților, documentul va facilita schimbul de experiență și bune practici în educația media, dezvoltarea gândirii critice, prevenirea și combaterea dezinformării, precum și susținerea libertății și pluralismului mass-media.
De asemenea, acordul vizează consolidarea cooperării dintre instituții și profesioniști din domeniul audiovizual și cinematografic.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat că experiența Letoniei este relevantă pentru Republica Moldova, inclusiv în contextul unor evoluții istorice comparabile, care subliniază importanța investițiilor în cultură, întărirea instituțiilor publice și menținerea unui spațiu informațional sănătos.
În cadrul vizitei, miniștrii au avut întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor media, discutând despre necesitatea unor mecanisme durabile de susținere a mass-media.
Totodată, a fost subliniată importanța consolidării unui spațiu informațional profesionist, credibil și rezilient.