main logo
3393

Leancă spune cum au ajuns bani de la Șor pentru studiile fiului său

Fostul premier Iurie Leancă povestește cum au ajuns bani de pe companiile lui Ilan Șor pentru plata studiilor fiului său Tristan, care învăța la Londra.

Leancă spune cum au ajuns bani de la Șor pentru studiile fiului săuFoto: Știri.md

Acesta spune că de transferul banilor nu s-a ocupat el, dar un amic de-al lui pe nume Gicu. Iurie Leancă spune că nu l-a întrebat pe prietenul lui de unde a luat bani pentru studii și că a aflat despre sursa lor mult mai târziu, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„În 2012, fiind ministru de Externe, eram în deplasare și am primit un telefon de la școala unde Tristan și-a început studiile și mi s-a spus că urgent trebuie să fac plata respectivă. 

Fiindcă eram plecat și mai aveam câteva zile până veneam la Chișinău, l-am sunat pe un bun amic de-al meu care mi-a fost coleg în compania unde am activat până atunci și l-am rugat să se ocupe de problema asta până revin eu acasă. 

La revenire, l-am întrebat: „Gicu, ai făcut?”, mi-a zis că a făcut. Am uitat de această problemă, i-am întors banii și atât”, a declarat Iurie Leancă.

Politicianul spune că în anul 2016 a fost chemat la Procuratură pentru a fi interogat pe această chestiune și tocmai atunci a aflat că banii au fost plătiți nu prin firma amicului său, dar prin una dintre companiile lui Șor.

„Ei au mai avut conlucrări cu domnul Șor și până atunci au mai făcut anumite tranzacții împreună. Era 2012”, a declarat politicianul.

În luna mai, președintele organizației de tineret a Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Ion Ranga, declara că firma din numele căreia s-au făcut transferuri pentru achitarea studiilor peste hotare a fiului lui Iurie Leancă nu aparținea la acel moment lui Ilan Șor.

Potrivit unei investigații făcute anul trecut de Jurnal TV, fiul mai mic al lui Iurie Leancă ar fi învățat în Marea Britanie pe banii lui Ilan Șor. 

Acesta din urmă ar fi plătit peste 25 de mii de lire sterline pentru studiile lui Liviu Tristan Leancă. Două transferuri au fost făcute prin intermediul unei firme din schema „furtului miliardului” către o instituție de învățământ din orașul Cambridge.

Anterior, rugat să comenteze acest subiect, Iurie Leancă a spus că extrasele bancare prezentate de jurnaliști ar minți. La rândul său, Ilan Șor, când a fost întrebat dacă a achitat sau nu studiile fiului lui Iurie Leancă, a spus că nu-și amintește.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării