main logo
664

Leancă se desparte de un sfetnic

Premierul Iurie Leancă rămâne fără un consilier. Radu Bezniuc, cel care i-a consiliat pe ultimii doi premieri în domeniul aviației, a fost numit astăzi, prin decizie de Guvern, în funcția de director adjunct al Autorității Aviației Civile.

Leancă se desparte de un sfetnicGuvernul a mai decis astăzi rechemarea ambasadorului R. Moldova în Ungaria, Alexandru Codrean.

Leancă a lăudat aptitudinile nou-numitului, exprimându-și totodată regretul că pierde un consilier atât de valoros.

„Domnul Bezniuc este un foarte bun expert în tot ceea ce înseamnă aviație. Mie o să-mi lipsească consilierea dumnealui, dar îl îndemn să nu uite de noi și să facă tot posibilul pentru a asigura securitatea și servicii de calitate în acest domeniu”, a declarat Iurie Leancă.

Un alt vicedirector al Autorității Aviației Civile numit astăzi de Guvern este Nicolae Buza, pilot cu experiență.

Guvernul a mai decis astăzi rechemarea ambasadorului R. Moldova în Ungaria, Alexandru Codrean.

Premierul a explicat că ambasadorul a fost rechemat pentru a asigura rotația obișnuită din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

„Țin să precizez, ca să fie clar, domnul Codrean este rechemat nu pentru că a făcut ceva rău. Dimpotrivă, dumnealui s-a descurcat foarte bine în funcția pe care o deține”, a explicat Leancă.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării