main logo
497

Leancă: Germania, partener crucial pentru parcursul european al Moldovei

În perioada 17-19 aprilie curent, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, a efectuat o vizită de lucru în Germania.

Leancă: Germania, partener crucial pentru parcursul european al MoldoveiLeancă: Germania, partener crucial pentru parcursul european al Moldovei

Vicepremierul s-a întâlnit, la Berlin, cu șeful administrației președintelui Germaniei, Stephan Steinlein; ministrul de stat la Ministerul federal de externe, Niels Annen; secretarul de stat la Ministerul Federal pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, Maria Flachsbart; deputatul în Bundestag, responsabil pentru politică externă al fracţiunii creștin-democrate/creștin-sociale din Bundestag, Juergen Hardt; deputatul în Bundestag, responsabil pentru politică externă al fracţiunii social-democrate din Bundestag, Nils Schmid; deputatul în Bundestag, membru al Comisiei Afaceri Externe din Bundestag, raportorul parlamentar pentru Republica Moldova, Nikolas Loebel; prim-adjunctul consilierului pentru probleme de securitate și politică externă al Cancelarului federal Angela Merkel, Joachim Bertele, ambasadorul împuternicit pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală în cadrul MAE federal german, Andreas Peschke și cu directorul politic din Ministerul federal al apărării, Geza Andreas von Geyr. 

Principalele subiecte discutate cu oficialii germani au vizat relațiile politice și social-economice moldo-germane, problemele şi provocările securității regionale, stadiul actual al raporturilor moldo-comunitare și viitorul european al Republicii Moldova.

În cadrul întrevederilor, Iurie Leancă a mulțumit părții germane pentru sprijinul politic și economic oferit Republicii Moldova, invocând necesitatea menținerii și extinderii acestuia. De asemenea, a fost accentuată importanța sporirii sprijinului politic german în vederea apropierii ţării noastre de Uniunea Europeană, precum şi oferirea unei perspective europene clare pentru R. Moldova.

La rândul lor, interlocutorii germani au salutat reformele întreprinse de Executivul de la Chișinău, insistând asupra continuării lor și organizării unor alegeri libere și corecte în toamna anului 2018.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării