main logo
539

Kulminski cere rechemarea ambasadorului R. Moldova în Austria și OSCE

„Contrabanda cu țigări a fost ghidată și controlată de către autoritățile moldovenești. Întotdeauna a fost o sursă de venit rapid pentru politicienii din Republica Moldova care controlau vama, MAI, grănicieri, alte structuri”.

Kulminski cere rechemarea ambasadorului R. Moldova în Austria și OSCE

Declarația aparține consilierului prim-ministrului Maia Sandu pe politică externă și planificare strategică, Vladislav Kulminski, care a propus câțiva pași pentru „oprirea fluxului de contrabandă”, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

Potrivit lui Vladislav Kulminski, în 2014, prin regiunea Transnistriană ar fi trecut 10 bilioane de țigări, iar după ce Ucraina a interzis exportul țigărilor prin Transnistria, deschiderea magazinelor duty free, aflate pe segmentul Transnistrian a hotarului moldo-ucrainean, a asigurat continuitatea schemei de contrabandă.

„Prin această schemă mai complexă, contrabanda anuală cu țigări ajungea la aproximativ 5 miliarde de unități per an. Contrabanda s-a intensificat semnificativ în 2019. În luna mai, aproape un miliard de țigări au trecut prin această schemă, creată și controlată de autoritățile Republicii Moldova”, a scris Kulminski într-o postare pe Facebook.

În acest sens, consilierul propune câțiva pași pentru soluționarea acestei ilegalități, prin care se regăsește și rechemarea Ambasadorului Republicii Moldova în Austria și OSCE, Victor Osipov, unul dintre promotorii ideii de legalizarea activității magazinelor duty free în regiunea transnistreană, în perioada când exercita funcția de vicepremier pentru reintegrare.

„Aceste fluxuri de contrabandă pot fi oprite în mod sigur dacă autoritățile moldovenești nu vor mai participa în această contrabandă, prin câțiva pași imediați.

1) magazinele duty free și oportunitatea de a efectua comerțul fără taxe cu țigări prin Transnistria trebuie să fie anulate, adică situația să revină la situația înainte de schimbările legislative introduse în 2015. Să încerci să taxezi fluxuri de țigări prin Transnistria nu reprezintă o soluție, pentru că contrabanda va continuă, dar și participarea autorităților moldovenești în aceste scheme. La nivel legislativ, aceste fluxuri trebuie să fie declarate ilegale, adică oprite.

2) discuția serioasă despre controlul comun la hotarul moldo-ucrainean, inclusiv pe segmentul Transnistrian. Cele 8 puncte vamale comune trebuie să fie create, inclusiv încă 2 pe segmentul Transnistrian.

3) mandatul misiunii Europene de monitorizare EUBAM trebuie să fie prelungit.

4) cei care au creat scheme cu contrabandă și le-au promovat prin Parlament trebuie să fie trași la răspundere.

5) Ambasadorul Republicii Moldova în Austria și OSCE, care a jucat un rol important în acest proces, trebuie să fie rechemat, să nu fie permis să mai exercite aceasta funcția”, a mai scris expertul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării