main logo
718

Krasnosleski: Prednestrovia nu trebuie numită Transnistria

Prednestrovia ("Приднестровье", Transnistria - "I.") va fi recunoscută, iar străinii trebuie să se obişnuiască nu denumirea adevărată, a declarat preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnosleski.

Krasnosleski: Prednestrovia nu trebuie numită Transnistria

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la serviciul său de presă, joi, la întâlnirea cu preşedintele guvernului, Alexandr Martînov, Krasnosleski a spus că "varianta "Transnistria", folosită în Occident, este inacceptabilă", transmite Știri.md.

"Termenul "Transnistria" referitor la Prednestrovia a fost inventat de partea moldovenească. Dar iniţial el a apărut în timpul celui de-al doilea război mondial, definind zona din stânga Nistrului, ocupată de români. Acea zonă includea Prednestrovia şi o parte din Malorosia. Noi am avut propriile tragedii, ca şi întreaga Uniune Sovietică. 

Una dintre acestea este împuşcarea a aproximativ 20 de mii de evrei la Dubăsari. Acesta este holocaustul. Pentru mine personal, ca om care îşi respectă istoria şi poporul, termenul "Transnistria" este un sinonim cu cuvântul "holocaust". Acesta este o noţiune similară cu fascismul şi nazismul. Folosirea acesteia ca denumire a statului nostru este inacceptabil şi jignitor. Toată lumea ar trebui să audă asta", a subliniat el.

Liderul de la Tiraspol a menţionat că, "atunci când comunică cu colegii, inclusiv cu diplomaţii occidentali", el recomandă "să nu se folosească cuvântul "Transnistria" în raport cu Prednestrovia".

"Prednestrovia trebuie să fie popularizată. Acest lucru este necesar pentru recunoaşterea republicii. Noi suntem un stat modern de succes şi trebuie să demonstrăm acest lucru comunităţii mondială", a spus el.

De asemenea, Krasnosleski a recomandat "consolidarea eforturilor pentru realizarea proiectelor şi programelor concepute pentru nimicirea stereotipurilor negative despre Prednestrovia, atragerea interesului faţă de ţară şi formarea unei atitudini pozitive faţă de ea".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării