main logo
436

Katarina Zakova: Fără un guvern format, nu putem vorbi despre reluarea negocierilor

Adjunctul Reprezentantului Permanent al Slovaciei la OSCE, Katarina Zakova, şi-a exprimat speranţa că negocierile politice privind reglementarea transnistreană vor fi reluate în viitorul apropiat.

OSCE: Fără un guvern format, nu putem vorbi despre reluarea negocierilor

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta ea a declarat joi, la Viena, în cadrul unei întâlniri cu participanţii proiectului "Dialoguri transnistrene", implementat de Institutul pentru Iniţiative Strategice, transmite Știri.md.

"Preşedinţia Slovaciei în OSCE depune toate eforturile pentru a menţine dialogul. Dialogul neformal continuă pe diferite platforme. Suntem în contact permanent cu Misiunea OSCE în Moldova, rezolvăm şi alte probleme - atât din pachetul "4+4", cât şi alte probleme. Sperăm că Guvernul Moldovei va fi format, deoarece, fără un guvern, este dificil să vorbim despre reluarea negocierilor active", a spus diplomatul slovac.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor moldoveni, ea a menţionat că reprezentanţa Slovaciei la OSCE a decis să-l menţină pe reprezentantul Italiei, Franco Frattini, în calitate de reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE în acest an.

"Am analizat situaţia şi am decis că aceasta este o decizie corectă. Anul trecut au fost atinse anumite succese în rezolvarea conflictului. Este necesar ca tendinţa pozitivă să se menţină. La numirea unei noi persoane la începutul fiecărui an, se pierde timp preţios. Este important să menţinem ritmul şi să obţinem rezultate, aceasta este mai important decât apartenenţa naţională", a spus Zakova.

Ea a subliniat că Franco Frattini este şi "o figură politică importantă, care are o anumită pondere pe arena internaţională şi este capabilă să contribuie la procesul de reglementare".

"În ceea ce priveşte Slovacia, cunoaştem bine situaţia. Ministrul de Externe, Miroslav Lajcak este un mare prieten al Moldovei, reprezentantul Slovaciei, Peter Michalko, este şeful Delegaţiei UE la Chişinău, fostul ambasador în Moldova, Robert Kirnag, conduce la MAE al Slovaciei un grup special pentru preşedinţia ţării noastre în OSCE", a spus Zakova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării