main logo
830

Jurnalist: ACUM vrea să forțeze o alianță PDM-PSRM

Blocul electoral ACUM vrea să forțeze Partidul Democrat să facă alianță cu Partidul Socialiștilor în speranța că alegătorii vor taxa ambele partide.

Jurnalist: ACUM vrea să forțeze o alianță PDM-PSRM

De pe urma acestei alianțe ACUM ar conta să obțină rezultate mai bune la următoarele alegeri parlamentare. De această părere este jurnalistul Constantin Olteanu, transmite Știri.md cu referire IPN.

„Cred că e o miză absolut greșită a blocului ACUM să creadă că, obligând PSRM și PDM la o alianță, ei vor fi cei care vor ieși învingători după apropierea acestor două forțe politice”, a declarat jurnalistul în platoul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.

Constantin Olteanu atrage atenția că blocul ACUM a promis că dacă alegerile vor fi fraudate va ieși în stradă, ceea ce nu a făcut până la urmă. „Mă întreb totuși de ce nu au recurs la proteste, dacă tot au calificat aceste alegeri ca nedrepte? Pentru că ei țin la mandate și vor să fie deputați în Parlament”, crede Constantin Olteanu.

Sociologul Andrei Dumbrăveanu este de părere că Partidul Democrat face politică și caută compromisuri, contacte și discuții pentru că fără acestea nu se face politică. 

Pe când blocul ACUM caută să rămână veșnic în opoziție și în stradă. „Ei încă nu au ieșit din euforia electorală și încă n-au ieșit din stradă și nu știu dacă atunci când vor intra în Parlament vor conștientiza unde se află. 

Trebuie să ai o experiență, iar aceasta nu se face din stradă, se crește, se cultivă”, spune Andrei Dumbrăveanu.

În opinia lui, era de așteptat ca blocul ACUM să nu răspundă invitației la negocieri lansată de PDM. 

„Din moment ce toți deputații intră în Parlament, este inadmisibil ca unii să stea pe baricade, pentru că este nevoie de discuții. Eu cred că pentru cei din blocul ACUM este mai convenabil să stea în opoziție ca totdeauna pentru că opoziția are prioritățile ei.

 E mai ușor să critici, e mai ușor să învinuiești, să acuzi, decât tu să fii executantul, decât tu să faci ceva”, spune sociologul.

Joi, 14 martie, Consiliul Executiv al Partidului Democrat a lansat o invitație repetată Blocului electoral ACUM la dialog pentru formarea majorității parlamentare, afirmând că formațiunea este gata să cedeze conducerea viitorului Guvern, inclusiv funcția de prim-ministru. 

ACUM a tratat cu refuz și ce-a de-a doua invitație a PDM.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării